Am citit in unele topicuri ca din rodaj poate rezulta un motor lenes. Eu nu prea inteleg cum vine asta, cred ca la mijloc e numai folclor; poti invata un organism biologic sa devina lenes, dar cum faci asta cu un fier?!?
In opinia mea formata in multi ani si citind o gramada de materiale pe tema asta, rodajul corect al unui autoturism ar trebui sa aiba 2 etape distincte: prima, pana la 1500 km, reprezentand exclusiv antrenamentul motorului, iar cea de-a doua, pana la 5000 km, privind restul pieselor in miscare ale masinii.
Prima etapa are ca scop principal 2 aspecte: polisarea suprafetelor care intra in contact unele cu altele prin frecare directa sub actiunea temperaturilor si a presiunilor extreme, si in acelasi timp (dar intr-o masura mult mai mica) durificarea mecanica superficiala a componentelor respective. Se cunoaste din tehnologia materialelor ca rezultatele cele mai bune se obtin atunci cand stressul aplicat materialelor este maxim (ca valori) si cat mai constant. Ce vreau sa spun este ca o pregatire a componentelor motorului care vor duce greul (cu decalibrari rezultate minime) si o antrenare unitara a motorului pentru o viata cat mai indelungata trebuie facuta in primele sale zile de viata (a se citi ~1500 km) cu mers cat mai constant, in sarcina normala si constanta, in etape cat mai lungi, la cuplul maxim (adica la rotatia la care uzura este minima). Mai pe romaneste, pentru motorul 2.0 HDi, la 2000 rpm in treapta a 6-a de viteza. Ce componente din motor sunt vizate in aceasta etapa? Pistoanele, simeringurile pistoanelor, bolturile, camasile, cuzinetii, vilbrochenul si seile cu capetele supapelor precum si axele acestora.
Odata incheiata aceasta etapa se poate trece la cea de-a doua.
Etapa a doua reprezinta armonizarea suprafetelor care intra in contact direct, in conditii normale de temperatura si presiune. Ma refer la restul componentelor din motor (axe cu came, pinioane, tacheti, culbutori, etc.) precum si cutia de viteze si tot ceea ce tine de transmisie si de trenul de rulare. Aceasta etapa se poate prelungi chiar si catre 10000 km, si in aceasta etapa este obigatorie exploatarea variata a masinii, cat mai aproape de realitate, fara a face insa excese. Ma refer la urcarea lejera si constanta in ture, decelerare usoara cu frana de motor, franari lungi si constante, etapa in care valorile superioare pot creste cu numarul de km parcursi (fara abuzuri, desigur).
Daca incercam sa comasam aceste 2 etape, adica in primii 1500 km, alternativ cu un regim de functionare constant, sa incepem sa forjam masina sau s-o urcam in ture in mod repetat, cu accelerari si decelerari continue, sa schimbam tot timpul sarcina, nu mai avem nici un fel de rodaj ci doar o exploatare obisnuita. Temperaturile si presiunile care actioneaza asupra celor catorva componente capitale ale motorului se vor modifica permanent si nu vom mai putea vorbi despre un antrenament al motorului, ci doar de uzarea prematura a lui fara a fi fost pregatit in prealabil.
Dupa aceasta introducere nu prea scurta revin la titlul topicului cu intrebarea: oare impresia unora ca innebunind motorul de la bun inceput "ca sa nu se invete lenes" nu e o aberatie si ca impresia ca s-au ales cu un motor sprinten nu e o Fata Morgana? Procedand astfel, trecerea de la un motor nou, nelasat, la unul aparent elastic este foarte rapida si doar lasa impresia falsa de motor nervos, in realitate acesta nefiind altceva decat un motor uzat prematur predispus la decalibrare accelerata, ce echivaleaza cu unul antrenat in mod corect si care are pe putin 15-20 de mii km parcursi! Ideea este sa pastrezi motorul fara "batai" un timp cat mai indelungat, deoarece cand jocurile intre piese incep sa-si faca simtita prezenta, uzura va avansa galopant. Nu uitati ca o pornire vara, ca uzura a motorului, echivaleaza cu 25-30 km de mers in regim, iar o pornire iarna inseamna cateva sute de km parcursi in aceleasi conditii.
In opinia mea formata in multi ani si citind o gramada de materiale pe tema asta, rodajul corect al unui autoturism ar trebui sa aiba 2 etape distincte: prima, pana la 1500 km, reprezentand exclusiv antrenamentul motorului, iar cea de-a doua, pana la 5000 km, privind restul pieselor in miscare ale masinii.
Prima etapa are ca scop principal 2 aspecte: polisarea suprafetelor care intra in contact unele cu altele prin frecare directa sub actiunea temperaturilor si a presiunilor extreme, si in acelasi timp (dar intr-o masura mult mai mica) durificarea mecanica superficiala a componentelor respective. Se cunoaste din tehnologia materialelor ca rezultatele cele mai bune se obtin atunci cand stressul aplicat materialelor este maxim (ca valori) si cat mai constant. Ce vreau sa spun este ca o pregatire a componentelor motorului care vor duce greul (cu decalibrari rezultate minime) si o antrenare unitara a motorului pentru o viata cat mai indelungata trebuie facuta in primele sale zile de viata (a se citi ~1500 km) cu mers cat mai constant, in sarcina normala si constanta, in etape cat mai lungi, la cuplul maxim (adica la rotatia la care uzura este minima). Mai pe romaneste, pentru motorul 2.0 HDi, la 2000 rpm in treapta a 6-a de viteza. Ce componente din motor sunt vizate in aceasta etapa? Pistoanele, simeringurile pistoanelor, bolturile, camasile, cuzinetii, vilbrochenul si seile cu capetele supapelor precum si axele acestora.
Odata incheiata aceasta etapa se poate trece la cea de-a doua.
Etapa a doua reprezinta armonizarea suprafetelor care intra in contact direct, in conditii normale de temperatura si presiune. Ma refer la restul componentelor din motor (axe cu came, pinioane, tacheti, culbutori, etc.) precum si cutia de viteze si tot ceea ce tine de transmisie si de trenul de rulare. Aceasta etapa se poate prelungi chiar si catre 10000 km, si in aceasta etapa este obigatorie exploatarea variata a masinii, cat mai aproape de realitate, fara a face insa excese. Ma refer la urcarea lejera si constanta in ture, decelerare usoara cu frana de motor, franari lungi si constante, etapa in care valorile superioare pot creste cu numarul de km parcursi (fara abuzuri, desigur).
Daca incercam sa comasam aceste 2 etape, adica in primii 1500 km, alternativ cu un regim de functionare constant, sa incepem sa forjam masina sau s-o urcam in ture in mod repetat, cu accelerari si decelerari continue, sa schimbam tot timpul sarcina, nu mai avem nici un fel de rodaj ci doar o exploatare obisnuita. Temperaturile si presiunile care actioneaza asupra celor catorva componente capitale ale motorului se vor modifica permanent si nu vom mai putea vorbi despre un antrenament al motorului, ci doar de uzarea prematura a lui fara a fi fost pregatit in prealabil.
Dupa aceasta introducere nu prea scurta revin la titlul topicului cu intrebarea: oare impresia unora ca innebunind motorul de la bun inceput "ca sa nu se invete lenes" nu e o aberatie si ca impresia ca s-au ales cu un motor sprinten nu e o Fata Morgana? Procedand astfel, trecerea de la un motor nou, nelasat, la unul aparent elastic este foarte rapida si doar lasa impresia falsa de motor nervos, in realitate acesta nefiind altceva decat un motor uzat prematur predispus la decalibrare accelerata, ce echivaleaza cu unul antrenat in mod corect si care are pe putin 15-20 de mii km parcursi! Ideea este sa pastrezi motorul fara "batai" un timp cat mai indelungat, deoarece cand jocurile intre piese incep sa-si faca simtita prezenta, uzura va avansa galopant. Nu uitati ca o pornire vara, ca uzura a motorului, echivaleaza cu 25-30 km de mers in regim, iar o pornire iarna inseamna cateva sute de km parcursi in aceleasi conditii.
va spun ca uzura pronuntata in primii 5000 km se datoreaza numai "spriturilor" date aiurea. adica nervii aia care ii ai cand pleci de pe loc cu motorul rece si nu a apucat sa isi faca ungerea calumea. rodajul se vede cel mai bine in ulei. la fiecare 1000 km trebuie verificat si se vede daca se imbacseste sau prezinta span de la feroneria motorului.
am dubii...electretii se cam plimba la fel in plajele de temperatura in care se misca motoarele...la cristale lichide se schimba insa istoria.
Comment