Dupa aproape 3 ani de la achizitie m-am gandit ca as putea si eu sa-mi introduc masina in galeria de prezentare, alaturi de alti frati mai mici sau mai mari.
Totul a inceput in martie 2007, moment in care m-am decis asupra primei mele masini. Am studiat atent piata incercand sa gasesc ceva pe gusturile mele, sa fie noua si sa atraga prin...acel ceva. Bineinteles ca micutul 207 m-a cucerit, subiectiv fiind la momentul respectiv datorita dragostei la prima vedere cu un 206 pe care l-am condus cateva luni, cat am lucrat la Vodafone. Fiind succesorul unei masini care m-a impresionat prin rafinamentul tipic frantuzesc, citind despre succesul fratiorului sau am comandat la sfarsitul lui martie 2007 un 207, dotat asa cum mi-am dorit si mi-a oferit posibilitatea configuratorul de la vremea respectiva. Am schimbat de 3 ori contractul initial tot adaugand optiuni, optiuni si optiuni. Am asteptat mult, 116 zile, pana micul leu a ajuns in posesia mea. S-a nascut la Poissy (Franta) pe 14 iunie, dar a ajuns la mine de-abia pe 19 iulie. O asteptare chinuitoare, cel putin in primele luni, dar a meritat,era in zona primul 207 cu o culoare deosebita, era masina pe care mi-am dorit-o si dupa care lumea intorcea si inca intoarce capul pe strada.
Sa vedem despre ce este vorba:
PEUGEOT 207, Orange Salamanque, 1.6 HDI, 90CP, 5 usi, echipare Sport
Dotari:
- plafon panoramic, nu stiu daca voi putea accepta o alta masina fara acest gadget
- inchidere centralizata cu telecomanda si comanda interioara
- ceasuri sport pe fundal alb si inele cromate
- odorizant habitaclu integrat in bord
- scaune sport cu reglaj pe inaltime si adancime, atat la sofer , cat si la pasager
- aer conditionat automat cu doua zone
- display multifunctional de tip C
- radio cd cu mp3 RD4
- airbag-uri sofer, pasager, laterale, cortina
- geamuri electrice secventiale fata si spate
- oglinzi retrovizoare electrice si incalzite
- senzori lipsa centuri de siguranta pentru toti ocupantii celor 5 locuri si display dedicat, senzori de presiune pentru ocupantii locurilor din fata
- jante aliaj 16" SPA si roata de rezerva de dimensiuni normale cu janta de otel (nou-nouta, nefolosita, nici o pana pana acum)
- grila frontala sport cu faruri de ceata
- bara spate sport cu evacuare cromata
- ABS, EBD, ESP, AFU
- discuri frana fata ventilate, discuri frana spate
- faruri directionale cu lupa
- torpedou refrigerat cu incuietoare
- lampa interioara cu spoturi pentru citit
- parasolare cu oglinda incorporata si capac de protectie
- plasa portbagaj
Nu am optat intentionat pentru:
- senzori ploaie si lumina
- pachet superinchidere centralizata+alarma
- senzori de parcare spate
- oglinda interioara electrocroma
- senzori presiune roti
Daca nu am omis ceva cam acestea ar fi dotarile micutului. Am incercat in ultimii 3 ani sa aduc usoare imbunatatiri de natura vizuala si practica masinii:
- aparatori noroi spate
- ornamente personalizate praguri
- antena scurta (de la modelul 607)
- kit xenon pe faza scurta de 55W/6000k
- pozitii led xenon alb
- pleoape faruri
- 2 seturi de presuri de cauciuc, unul original si unul cu bordura pentru iarna
- folie omologata RAR (5% transparenta geamuri laterale spate si luneta, 72% laterale fata)
- a 3-a lampa de frana pe leduri
- cotiera dedicata Armster
- tavita portbagaj
- alarma auto cu pornirea motorului de la distanta si pager, nenumarate canale auxiliare activate (inchidere/deschidere geamuri, pornire avarii, relee in cascada pentru inhibarea pornirii,etc.)
- player multimedia all in one 1 DIN si ecran de 7" retractabil cu GPS box separat
- grila frontala cromata
- capac portbagaj cromat central si partea inferioara
- pedale sport si suport de repaos din aluminiu
- eleron sport
- iluminare ambientala cu led la picioare pentru locurile fata si spate
- iluminare ambientala cu led portiere
- iluminare ambientala cu led oglinzi retrovizoare
- lampa interior fata cu led ambiental (de la 308)
- lampa interior spate cu spoturi pentru citit (prin mutarea celei de pe fata)
- senzori de parcare spate cu afisaj led
- cruise control+limitator de viteza
Daca nu am uitat ceva cam aceasta este masina mea. Urmeaza cateva foto pe care le-am facut in graba si pe lumina difuza, fapt care a influentat mult calitatea. Dar...vor urma.

.

Comment